Sunt un evreu și prima generație canadian. Părinții mei erau supraviețuitori ai Holocaustului care au abandonat pe Dumnezeu atunci când familiile lor au fost uciși de naziști. Ambii părinți au vorbit mai multe limbi, dar limba de uz casnic de alegere a idiș. Ei ar vorbi cu mine în idiș și le-aș răspunde în limba engleză.

Am căsătorit cu o femeie care este a patra generație canadian de origine irlandeză, catolic. Ca un copil, tatăl ei s-ar trage de familie la biserică în fiecare duminică. Dar apoi el a avut o epifanie laică – golf – și punerea rugăciunea înlocuit. Azi, suma totală a religiei în familia soției mele constă într-o rapidă, cea mai mare parte de neînțeles, grație înainte de masă.

Soția mea și cu mine suntem atei. Nu există nici un indiciu de religie în casa noastră. . Noi consideram ca aceste culturală, Nu religios, pictograme.

Nu a existat niciodată un conflict religios sau cultural, în casa noastră, înainte de copii s-au născut sau din. . Ele nu puteau fi mai diferite una de alta. Tineri este leit cu mama ei. Când era tânără vorbea non-stop la fel ca mama ei a făcut ca un copil (sau așa mi sa spus și nu am nici o probleme crezând că). Familia soției mele numit-o “Flecar”. Și 30 sau cam asa ceva de ani mai târziu, ei au numit fiica noastră, “putin flecar”.

Fiica mea mai mare, cu caracteristicile ei semite, arată ca mine. Ea a auto-identifică ca un evreu. Mulți dintre prietenii ei sunt evrei, ea a călătorit în Israel cu prietenul ei evreiesc, falafels și mața mingea supa sunt printre alimentele sale preferate. Acum câțiva ani, ea a participat la un dineu sabat la una din casa prietenei ei evreu. Ea a iubit componentele religioase: melodiile, rugăciunile și binecuvântările. Ea a venit acasă în acea noapte cu un sentiment de privare – ea a fost refuzat de expunere la partea religioasă de a fi evreu.

Fiica mea mai tineri sa dus la aceleași crese si scoli in acelasi cartier, ca și sora ei mai mare. Ea a auto-identifică ca un canadian de origine evreiască și catolică și irlandeză. E un ateu angajat. Chiar acum ea călătorește prin Asia de Sud-Est și este mult mai interesat de istorie și politică a regiunii decât altare religioase.

Aceeași casă, aceeași educație, aceleași medii. Cum să explice diferențele de fiicele mele’ auto-identificări? Nu am nici o idee. Eu știu însă, că mă simt extrem de norocos că am trăi într-o comunitate - și într-o țară – în cazul în care auto-identificarea culturală este o alegere personală, fără consecințe. Nu numai ca este permisă, este încurajată.

- Carl în Winnipeg